Fiiul Danei Rogoz – Aniversarea de 1 An

fiul-danei-rogoz

Aniversarea fiului Danei Rogoz a inceput cu o noapte inainte, atunci cand parintii au umflat baloanele pentru petrecerea micutului. De asemenea, parintii s-au mai ocupat si de pop pom-urile pentru acesta. Chiar de la trezire ei i-au umplut patul micutului cu baloane cu toate ca micutul a fost putin derutat de situatie.

Imediat dupa ce s-a trezit micutul, cei doi parinti au mers sa ia tortul decorat foarte frumos, fiind si gustos in acelasi timp. Dupa ce au luat tortul, au asteptat inviatii si i-au oferit celui mic o hartie, alaturi de acuarele si creioane colorate pentru ca el sa faca primul desen din viata lui, acesta ramanandu-le amintire parintilor. Au suflat ei pentru copil prima lumanare si i-au urat sa fie sanatos toata viata.

Baietelul a facut astfel un an, lucru ce i-a incantat pe parinti pentru ca mai ieri parca nu era inca pe aceasta lume, iar acum el alearga fericit prin casa parintilor si rade alaturi de ei atunci cand acestia ii canta in masina. Parca mai ieri copilul celor doi avea trei luni si dormea mai mereu nemiscat. Pe masura ce a crescut, Vlad a inceput sa nu se mai sature de mancare si a devenit brusc sai mofturos in ceea ce priveste masa, de aceea mancarea trebuie aleasa mai cu grija.

Din momentul in care a inceput sa apara mai multa diversitate in meniul sau, Vlad a inceput sa refuze carnea cu legume pentru ca sunt mult mai gustoase cerealele cu banane sau biscutiii mancati dimineata. Prima schimbare in aceasta etapa este legata in special de alimentatie. De la cautarea de pe Google cu privire la alaptarea la san, Dana a ajuns sa caute informatii cu privire la diversificarea la 6 luni, iar acum cauta alimentatia bebelusului la varsta de 1 an.

In ceea ce priveste cadoul celui mic, mama i-a pregatit niste hainute noi si inafara de aceste hainute, aceasta i-a mai luat copilului un cort pentru noua casa. Ea, alaturi de sotul sau, i-au mai facut si un email, unde ii vor trimite constant mesaje, dar si poze din toate etapele copilariei sale. Te afli in ipostaza sa cauti recomandari de cadouri copii 1 an? Pe lapetitearmoire.ro gasesti sute de idei dragute din materiale de cea mai buna calitate. Parintii doresc astfel sa creeze un email cu amintiri pentru cel mic, iar parola adresei de e-mail i-o vor da abia cand cel mic va implini varsta de 18 ani. Pentru a decora casa, parintii au cumparat baloane si numeroase pom pom-uri. Ei au mai asezat prin casa si multe poze cu bebelusul.