E actriță de Oscar și a hotărât să viziteze România. A ajuns acasă, a publicat mai multe imagini și a scris asta: „Nu este distractiv să…” Continuarea i-a lăsat pe străini cu gura căscată:

Actrița de Oscar Jacqueline Bisset a lăudat pe pagina ei de Facebook Munții Bucegi și România, unde a făcut o nouă vizită vara aceasta.

Jacqueline Bisset, care a câştigat Oscaru cu Noaptea Americană, a postat pe rețeaua de socializare mai multe fotografii făcute în Bucegii.

Alături de imagini, a scris:

O altă excursie minunată prin România vara aceasta. A început la Bucureşti, apoi în nord, la Bistriţa pentru a vedea prieteni, iar mâncarea este incredibil de bună!

Apoi prin Sovata şi Munţii Călimani, prin satele transilvane şi în sud, la Viscri, cu biserica lui fortificată şi la casa Prinţului Charles, acolo în satul liniştit, foarte nepretenţios.

Apoi, din nou în sud spre Sinaia şi în sus, în munţii Bucegi. Nu este foarte distractiv să conduci noaptea, pe drumuri întortocheate şi periculoase, dar a meritat. Am văzut camioane pline de lemn tăiat ilegal, furat din pădure. Tăierile ilegale sunt o mare problemă în România şi e aşa păcat pentru că au păduri splendide, cele mai naturale şi mari din Europa, pline de viaţă sălbatică şi oxigen pentru întreaga lume. Sfinxul şi Babele. Un loc frumos, aerisit”, este mesajul actriței.

RECOMAND ŞI:  Polițistul a oprit-o, i-a cerut să-și deschidă portbagajul, ea a început să-l filmeze crezând că se va termina rău, dar când a văzut ce face nici n-a știut ce să creadă. Uite ce a găsit polițistul și ce a făcut, peste 400.000 de oameni nu și-au putut crede ochilor

Sursa: varusandel.ro

Comenteaza acest articol !

Releated Post